Album de familie

Este ca si cum odata ai scos capul si ai vazut lumea. Acum nu mai pot sa imi scot capul si sa il bag la loc, acum vreau sa ies tot si sa explorez ce a mai ramas. Am sa ma plimb printre ruinele oraselor si am sa fac fotografii alb-negru pe care am sa le pun intr-un album. Am sa ma plimb pe strazi si am sa vorbesc cu pomii si masinile ruginite de pe strada, am sa ma asez pe o bordura si am sa astept ploaia sa imi asculte povestea. Cand am sa termin, am sa imi ridic privirea si am sa zaresc cel mai frumos asfintit, in culori de rosu si negru, parca soarele ar vrea sa manance ce a mai ramas din lume, parca ar vrea sa ma faca si pe mine in rosu si negru. Am sa plang cateva clipe soarta noastra nefericita si am sa fug pe sinele de tren, sa iau garile la rand si sa strig nefericirea sortii noastre, am sa urlu si am sa zbier printre cadavrele de pe strazi, am sa le iau in brate si am sa le declar iubire. O sa reconstruiesc lumea distrusa, am sa pun trupuri neinsufletite in scaune si am sa le joc piese de teatru, am sa pun trupuri de copii si am sa fac pe clovnul, in spate sa se auza rasete si chicote, copii speriati sau razand tinandu-se cu mainile de burti. Am sa pun cadavre prin masini si prin case, am sa ii urmaresc si am sa ii fotografiez si pe ei, am sa imi reinoiesc albumul. Cand o sa ma plictisesc de ei, am sa ma prabusesc si am sa mor singur, trupurile lor inerte au sa calce peste cadavrul meu, au sa fie indiferenti si au sa treaca pe langa mine, eu plangand am sa imi ridic bratele pentru un ajutor, ei nici nu au sa ma vada. Am sa imi dau seama inainte sa mor ca ei sunt la fel ca inainte, apocalipsa ce a venit peste ei a fost in zadar, si iubirea mea si a lor nu inseamna nimic, am sa mor trist si melancolic, visand la o lume deindiferenta si calda, o lume ideala. Am sa devin si eu un cadavru, am sa fiu si eu idiferent ca ei, cineva o sa vina si o sa imi joace o piesa de teatru cu ploaie si cu povestea mea.

Gand de seara

Se intampla intr-un fum mai mult decat pot sa accept. Vad figuri intre bule si simt cu mana cele mai grotesti trupuri, imi dau drumul peste o mie de morminte si astept sa simt cadavrele sub mine, insa ciorile nu imi raspund. Ma arunc in abis sperand sa gasesc un final pentru usa din fata casei mele... nici un om nu mai sta acolo, este pustiu si este praf peste tot, timpul incepe sa mi se scurga aiurea, ceea ce parea odata mult acum mi se pare putin, nu mai pot sa privesc in ochi si muzica ma doare in cap, imi simt picioarele ca niste obstacole peste care nu pot sa trec, simt o atitudine in vreme care seamana cu ploaia dar este decat vant, aud un bubuit teribil si nu se mai termina, vreau sa dorm o eternitate, dar nici macar nu stiu ce am sa fac peste o clipa. Scaunele incep sa vorbeasca cu masa, masa cu chiuveta, perdelele cu intunericul si eu cu mine, nici macar nu sunt eu aceeasi materie ca eu. O sa miroasa urat maine, acum miroase a moarte, maine o sa miroasa a viata care nu merita, unde am sa ma duc? Poate ca am sa gasesc raspuns intre doua cafele. [neterminat]

Ki

Ki, si trei maini.
Ki, si o atingere.
Ki, si o relaxare intre oameni stricati.
Ki, si imi simt maduva cum se rupe.
Ki, si simt iarasi singuratatea in piept.
Ki, pentru fiecare o alta aurora boreala, un alt curcubeu si poate o alta viata sau alt vis.

Coldness raspunde:

" Ki, un suflet curat si deschis...

Ki, un drum greu si cu multe sacrificii, mai ales de sine...
Ki, un rau care se varsa in mare fara oprire...

Ki, o senzatie mereu noua si proaspata, in fiecare clipa...
Ki, un sentiment de libertate la care tanjim prea mult si pt care facem prea putin! "

Apa stinge focul si ramane numai fum si cenusa

De ce vreau sa mor


Pentru acele prea exagerate apostrofari ale unor experiente hidoase, pentru incapacitatea de a te naste din nou, pentru culmile disperarii care iti umbresc ratiunea si iti ofilesc iubirea, pentru egoismul nostru si pentru calitatile care ne fac urati pe fiecare in parte, pentru un cancer al imaginatiei care imi ia prea devreme visele si copilaria, care ma arunca in bratele uscate ale maturitatii si care imi storc sufletul de inocenta. Si vreau sa mor in fiecare zi, sa ma renasc la infinit si bolile mintii sa nu ma mai ajunga.



De ce imi place sa traiesc


Pentru acea secunda in care ma uit la cineva si imi dau seama cat de frumos este in tacerea si rutina de zi cu zi, intre fumul de tigara si alcoolul de la bar, intre miros de mar si de tamaie, o mana i se inalta sa ma sarute si alta sa ma omoare, o buza ii tremura te iubesc si alta te urasc, un ochi se uita la mine si imi citeste sufletul ca pe un pergament sacru in timp ce ochiul celalat se uita in mine si ma sfasie cu adevaruri si minciuni. Pentru cafeaua cu aroma de somn la trei vorbe dintre care doua sunt te iubesc, pentru acele simple cuvinte rostite intre alte mii de voci, numai pe acelea le auzi, numai pentru ele ai urechi si numai pentru perechea de buze din fata ta care isi varsa si amarul si dulcele intre doua cafele fumegand aburii prieteniei. Pentru momentul de sinceritate al unei melodii care iti trezeste cei mai adanci fiori ai clipelor de fericire si tristete, niste apogee ale inimii mele care este incalzita sau racita pe rand de versuri si note muzicale, invaluite in mucegaiul timpurilor trecute, apuse undeva peste constiinta si imaginatia ta. Pentru bulele din bere si din apa minerala, bulele care prin efemeritatea lor imi amintesc de faptul ca o sa mor intr-o noapte, o sa imi iau sufletul si am sa il pun intr-un balon de sapun, sa imi traiesc eternitatea zburand printre alte baloane.


Tamaie


Praf de stele, esenta sufletului, cocaina pentru cei ce plang, alocoolul sobrietatii, suflul sarutului unui inger pe fruntea inertului. Usuca lacrimile bocitoareor si alina nestiinta inocentilor. Imi imaginez cum intru intr-o incapere si miroase a tamaie, imi imaginez cum simt moartea langa mine si ma infior, scot scantei din corp si ochii mi se incetoseaza, simt exponential iubirea, ura, gandul, invidia, slabiciunea, le simt si ma dor din ce in ce mai tare. Aud muzica zgomotos si nu o mai inteleg, imi topesc fiinta in mirosul de tamaie si imi lesina orice ratiune, ma arunc dezbracata peste trupuri putrede de timp si de greutatea taranei, imi arunc mainile peste barbati silosi si ii imbratisez, absorb mirosul de cadavru si mi se imprima ca un tatuaj in mentalitate, rationez moartea si o accept ca pe un pahar de apa in desert. Cine a mirosit tamaia stie ca are sa moara!

Caut un recunoscator de mine

Lipsit de orice gratie m-am asezat pe bancuta ta. Stateai si priveai firele de iarba abia iesite. Eu ma holbam ca un badaran la tine. Tu nici nu imi admiteai existenta, erai intr-o lume rupta cu totul de a mea. Mi-am reglat vocea, mi-am trecut mana prin par, am vorbit: "Ce frumos este azi afara, nu-i asa?". Cat de banal, ti-ai miscat usor privirea catre un eu mai indepartat si ai dat din cap ca semn de aprobare. M-ai dezarmat complet, as fi explodat daca ti-as fi auzit vocea in urmatoarele trei secunde, as fi avut un orgasm, as fi fost invadat de o fericire absoluta. Ai tacut, m-ai lasat in agonia prostiei mele, te-ai intors la firele tale de iarba, m-ai ignorat ca pe un ambalaj de ciocolata. Transpiram, incepeam sa tremur, ma durea capul, eram ca un pustan la cinsprezece ani cand vrea sa sarute prima oara o fata, ma vedeam ridicandu-ma de langa tine si impiedicandu-ma, tu ma priveai la fel de inexpresiva, la fel de muta si aprobanta. Ma impleteam in privirile tale ca o culoare pe pensula unui artist, eram o nuanta gresita in tabloul pictorului. Eram in focurile rusinii. Te-ai intors si mi-ai zambit. Te uitai la mine si nu rosteai nimic, zambeai usor, parca iti crescusera fire de iarba intre dinti, erai ca un gazon, vroiam sa ma intind peste tine si sa privesc la stele. Am incercat sa zambesc, dar nu am reusit, am ramas neclintit si mut.

"Dragostea vine numai pe usa din spate, degeaba tii ferestrele deschise si usa din fata descuiata, ea are sa te ocoleasca." Am simtit glasul tau ca un geam spart in creierii mei, au trecu cuvintele tale ca o adiere calda pe langa urechea mea, au patruns in mine si mi-au dat foc sufletului. Cine vorbeste asa pe o banca in parc? De unde stii toate lucrurile acestea? Nu te cred. "Si ce faci daca esti inconjurat numai de ziduri, fara usi, fara ferestre?". Te-ai uitat in sus, parca asteptai sa iti pice raspunsul din cer... "Ti-ai zidit singur usa. Caramida peste caramida duce numai la un zid, daca iei o caramida de acolo, nu mai ai un simplu zid, ai o portita.". Undeva in mine stiam raspunsul... Am inceput sa plang, mi-am plans atunci tot nenorocul, mi-am plans zilele de singuratate, mi-am plans prostia mea si pe a celorlalti... Gafaiam de durere si tu ma priveai la fel de calma, putin mai trista; undeva in privirea ta am citit o nefericire crunta pe care mi-ai ascuns-o asa de bine. Eram doi nefericiti pe o banca, intre firicele verzi de iarba, intre gaze si vietati, intre copii si oameni mari. Te-ai apropiat de mine si usor ti-ai intins gatul catre urechea mea, ti-ai lipit buzele de ea. Erai atat de intima incat m-ai speriat, am avut impulsul de a ma trage inapoi, dar rasuflarea ta peste mine m-a incremenit. "Daca dai jos o bucatica mica, foarte mica, cea mai mica, am sa iti recunosc fortareata si am sa iti soptesc prin portita. Tu ai sa trudesti la zidul tau, insa eu te-am gasit si voi ramane langa tine, cand ai sa deschizi usa si ai sa te impiedici de mine.".
Treceam de la o stare la alta, simteam o liniste bizara peste sufletul meu, putin grea, parca o cortina se lasa la sfarsitul actului pe scena. Tu nu te-ai indepartat, imi sopteai neincetat ceva, dar nu te mai auzeam... Ma fermecasei demult, si eu cazusem in vorbele tale ca intr-un pat moale in care vroiam sa dorm o vesnicie.

NEGRU

Cad iarasi in acelasi abis. Nu mai imi amintesc cum am iesit din el ultima oara!

Nu am plans pe nimeni, am plans decat pe mine. Mi-am plans incapabilitatile. Poate ar fi cazul sa plang pe cineva.

Aerul pe care il respir il simt greu, ca si cum l-as forta si el stie ca nu merit sa traiesc.

Scriu scurt ca sa ma scutesc de scieri lungi.

Te urasc pentru ca nu pot ajunge sa te iubesc. Este mult mai dificil, nu imi asum riscuri.

Iubesc numai ceea ce vreau, sunt om in adevaratul sens: egoist!

Te urasc pentru ca sunt om si pentru ca pot, nu imi cere ceva mai mult!

Ura, pentru mine, conteaza mai mult decat iubirea. Te cunosc mai bine urandu-te!

Auzi cum notele se salta de pe coarda in ritm de sunete ascutite ca niste cutite, sunt aruncate inspre tine ca sa iti sangereze mintea. Sa te taie in gand. Ma uit la ele cum sar... si gandurile mele sunt o mie...

Cand uit imi este sete. Poate corpul meu simte prezenta uitarii.

Avem aceiasi gravitatie daca posedam mai multe ganduri?

O sa te manance viermi, baaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!! Esti inutil ca oricare altul. Toti ajungem hrana lor, a viermilor.

Ma intrec cu tine de parca as fugi de tine. Si intrecandu-ma imi dau seama ca fug de tot.

Daca nu te tradeaza oamenii, te va trada constiinta.

In ratiune ne departam de libertate.

Doi plus doi fac patru, dar ce se intampla daca fac 5? Poate ca atunci ajungem la libertate, cand esti liber sa alegi ca ziua are 25 de ore.

Alegem usorul, este mai bine sa stii ca doi plus doi fac patru, dar de ce sa alegem greul, adica sa ne luptam cu un cinci.

Sa facem o plecaciune pentru ratiune, care este un sistem totalitar nedoborat nici acum.

Gandim ca sa uitam ca putem la fel de bine sa alergam desculti prin iarba.

Desculti in iarba gandim altfel, in iarba gandim simplu, profund. Hai sa alergam desculti!

Sa iti visezi cele o mie de posibilitati, sa capeti atatea cunostinte.

Cum ar fi secunda in care creierul iti este bombardat de o mie de ganduri constientizate pe secunda?

Cum te simti cand cineva iti spune ca esti retard?

Te simti atacat de adevar?

Simti cand cineva te uraste?

Simti cand cineva te iubeste?

Simti ceva in afara de tine? Poti sa iti depasesti egoismul?

Iti traiesti posibilitatea pe care ai ales-o? Sau o dai la o parte pe motiv de inconvenienta cu prezentul?

Ce faci cand nu mai ai la ce sa apelezi?

De ce zambesti acum? Poti sa imi spui acum?

eu cu mine...

- Mi se pare ca ne cunosteam mai bine cand ne-am intalnit prima oara, decat acum...Dupa atatia ani!
- Cred ca undeva intr-o discutie s-a rupt ceva, si purtam ruptura asta cu noi si ne indeparteaza, ca si pamantul, cand se rupe, se indeparteaza si se formeaza vai si munti.
- Sa fie asa cu toata lumea? Cand am vorbit prima oara puteam sa jur ca te stiam de mii de ani, acum nu pot sa nici sa anticipez un simplu gest. Simt ca ne despartim...
- Intotdeauna ai avut un simt in plus fata de mine! Mai tii minte cand mi-ai spus ca inainte sa ne cunoastem, ma visai? Nici nu m-am prezentat, si tu stiai ce nume port! Mi-a placut enorm asta la tine. Cred ca anticipezi inceputuri si sfarsituri, niciodata ce se intampla pe parcurs. Daca stau bine sa ma gandesc, este a doua oara cand anticipezi ceva legat de mine, si pe prima o stiu prea bine! Pacat, ma obisnuisem cu gandul ca o sa te am pana am sa mor, acum trebuie sa imi imbratisez iarasi singuratatea.
- O sa impartim singuratatea cum am impartit si fericirea, doar ca o sa fim departe unul de celalalt! Cred ca imi pare rau.
- Tie nu iti pare rau, si tonul tau imi lasa impresia ca ai gandit deja tot procesul nostru de separare, mi-ai spulberat orice indoiala pe care o mai aveam.O simt cum imi incolteste in maduva... ma cuprinde pentru prima oara in preajma ta... ce sa fac, ce pot sa fac?
- Esti asa de sensibil! Nu ai ce sa faci, a pus gheara pe tine si eu nu am facut nimic, am sa te numesc tu acum, nu mai suntem noi, avem sa fim un eu si un tu, undeva am fost asa, daca mai tii bine minte, eram spulberati ca praful in singuratati, ne-am adunat reciproc atunci, acum ai sa te imprastii din nou si are sa te culeaga altcineva, ai sa fii "noi", un tu si un el, insa nu am sa mai fiu eu. Ce mult ma intristezi, ma faci sa ma gandesc mai mult decat am nevoie. Cu greu am sa mai gasesc pe cineva asa. Cand am simtit asta la tine, m-a coplesisera extazurile, acum ma coplesesc disperarile. Reuseai sa imi impletesti gandurile ca sa nu ma incurc in ele, deja ma simt prins in mii si mii de ganduri si ma impiedic in ele ca un copil. Oare ce am sa fac?
- Imi este frica sa ma ridic de aici si sa te las, am sa stiu ca nu am sa ma mai impiedic de tine niciodata.
- Nu vreau sa te vad cum pleci, poate am sa plec eu primul.
- Acel "poate" nu isi are rostul si stii prea bine, esti mult mai curajos ca mine, sentimentele nu te-au retinut pe tine din nimic.
- Gandesc ca plec, dar sentimentul ca te parases ma doboara. Poate daca inima mea ar fi asa de tare ca a ta, parca ai un filtru de sentimente care nu iti orbesc ratiunea, stii intotdeauna ce simti si asa actionezi cu usurinta, in schimb eu gandesc, dar ele.... sentimentele... ma obosesc...
- Simt ca o sa ne despartim...
- Gandesc la despartire...